mithos

Viitorul tarii. După 16 ani de munca… astăzi am închis păstrăvăria. Acum 16 ani, părinții mei au ales să construiască ceva în locul în care ne-am născut și am crescut, pentru mine și pentru sora mea. Au investit bani, timp, putere și, mai presus de toate, suflet. Au muncit zi de zi, fără program, fără concedii, fără sărbători. Au făcut-o cu drag, pentru că au iubit acest loc și au crezut că prin muncă cinstită poți construi un viitor în România. Astăzi nu se închide doar o păstrăvărie. Astăzi se închid 16 ani din viața părinților mei. Nu munca ne-a învins. Nu lipsa clienților. Nu lipsa dorinței de a merge mai departe. Ne-a învins administrația. Am încercat din răsputeri să fim în regulă cu tot ce înseamnă legislație și obligații. Am respectat cerințele, am plătit taxe, am făcut investiții și am vrut să lucrăm corect. La urma urmei, nu producem un obiect oarecare, ci hrană care ajunge pe masa oamenilor. Tocmai de aceea am avut mereu responsabilitatea de a face lucrurile așa cum trebuie. Din păcate, în loc să fim sprijiniți pentru că producem hrană românească, am fost împovărați până în punctul în care nu am mai putut continua. Am încercat toate variantele. Am căutat soluții, am cerut explicații și am sperat că cineva va înțelege că o păstrăvărie nu este o fabrică și nici o mare companie. Într-o discuție cu reprezentanți ai Apelor Romane de la Buzau, ni s-a spus să nu fim supărați, pentru că și o balastieră are același număr de monitorizări și plătește la fel. Cum poți compara o păstrăvărie cu o balastieră? Noi trăim datorită apei curate. Dacă apa este poluată, noi suntem primii care pierdem. Peștele moare, iar munca noastră dispare într-o clipă. Pentru cele patru monitorizări obligatorii pe an, laboratorul vine de la Buzău până la Gura Teghii (o distanta de 80km). O singură deplasare costă aproximativ 2.500 de lei. Asta înseamnă aproape 10.000 de lei doar pentru deplasările laboratorului. Un bilet de avion pana in America 🇺🇸 este 1200 lei. Comparați dumneavoastră. La acestea se adaugă costul analizelor, costul apei pe care o folosim și o plătim, precum și toate celelalte taxe și obligații. În total, ajungem la aproximativ 14.000 de lei pe an. Ca să înțeleagă toată lumea ce înseamnă această sumă, înseamnă că trebuie să vindem peste 311 kilograme de păstrăv, la un preț de 45 de lei pe kilogram, doar ca să acoperim aceste obligații. 311 kilograme de păstrăv. Nu hrana peștilor. Nu energia electrică. Nu puietul. Nu salariile. Nu medicamentele. Nu investițiile. Doar birocrația. Și atunci mă întreb… cum poate supraviețui un mic producător? Ani la rând ni s-a spus că trebuie să susținem producătorii români, că trebuie să dezvoltăm mediul rural, că trebuie să păstrăm oamenii acasă. Noi exact asta am făcut. Am rămas aici. Am muncit aici. Am investit aici. Am crezut în locul în care ne-am născut. Iar astăzi suntem obligați să închidem definitiv. Repet. Nu pentru că nu am vrut să muncim. Nu pentru că nu am avut clienți. Nu pentru că afacerea nu avea viitor. Ci pentru că administrația a făcut imposibilă continuarea. Toată suprafața bazinelor piscicole este intabulată și înregistrată la Primărie ca bazine piscicole. Astăzi mă uit la ele și mă întreb: ce fac cu ele acum? Vor rămâne goale. Atâta muncă, atâtea investiții și atâtea sacrificii ajung să nu mai însemne nimic. Și culmea este că nici măcar să închid activitatea nu pot pur și simplu. Pentru închidere trebuie să obțin o altă autorizație. Și, bineînțeles, să plătesc și pentru aceea. În țara asta plătești ca să muncești, iar când nu mai poți munci, plătești și ca să închizi. Și mai am un singur lucru de spus… Vă rog din suflet, oameni buni, nu mai puneți în funcții oameni care nu cunosc domeniile pe care le administrează. În spatele fiecărei decizii administrative nu sunt doar niște hârtii. Sunt oameni. Sunt familii. Sunt copii. Sunt ani de muncă, de sacrificii și de speranțe.